VIDEO. Dan Bittman a cântat pentru prima oară după operația de la Viena

VIDEO. Dan Bittman a cântat pentru prima oară după operația de la Viena
Publicat: 19/02/2013, 16:49
Actualizat: 29/07/2014, 18:00

„Va mai cânta sau nu Dan Bittman?” Întrebarea care-i frământa pe fanii artistului, după ce acesta a suferit o operație la gât la Viena, are un răspuns. În urmă cu câteva zile, Bittman lăsase să se înțeleagă că nu va mai putea continua o perioadă cariera artistică din cauza problemelor de sănătate.

Dan Bittman a cântat pentru prima dată câteva versuri după operația la gât, care l-a făcut să stea departe de studio și de scenă de la finalul anului trecut. Invitat la emisiunea „Deșteptarea” de la Europa FM, solistul Holograf a dat curs provocării moderatorilor și a fredonat refrenul piesei sale, „Cât de departe”.

„Cât de departe să-mi duc inima ca să nu se atingă de tine” au fost versurile pe care Dan Bittman le-a cântat pentru prima dată în public după operația suferită la Viena.

Deși suferă pentru că nu poate cânta alături de colegii săi, Dan Bittman a avut puterea să glumească. După ce a cântat, solistul Holograf a sugerat că îl doare gâtul, apoi a râs alături de colegi și moderatori. „Funcționează băiatul, e pe baterii”, a declarat Dan Bittman.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Raisa a fost găsită moartă. Fetița de doi ani dispărută ieri era într-o râpă și...
Cine este și cu ce se ocupă soția lui Radu Mazăre, de fapt. Roxana e...
FOTO. „Ce rușine!”. Imaginile indecente pentru care Mădălina Ghenea a fost desfințată de fani
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Trei dintre rudele Raisei, fetița găsită moartă într-o râpă, sunt audiate de polițiști. Pista pe...
Gabriela Lucuțar divorțează! Regina Întunericului și soțul ei au de împărțit o avere de 2,7...
TEST IQ | Aceste două poze par identice, dar nu sunt. Găsiți diferențele
Produsele de pe Shein şi Temu s-ar putea scumpi. UE vrea taxe vamale pentru toate...
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
De ce niciun trecător nu a intervenit pentru a-l salva pe bărbatul ucis în Crângași!...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
S-a dus la RAR să înmatriculeze mașina dar a primit DOSAR PENAL
Una dintre cele mai frumoase biserici gotice târzii din Transilvania va fi restaurată
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
Interzis pentru românii care au mașini. Amendă de 1.000 de lei. Decizie direct de la...
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu, acuzați că mimează fericirea în mediul online! Cum se înțeleg,...
BANCUL ZILEI. Într-o zi vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare...
Prețurile la biletele de avion ajung la cote maxime
×